PÚDIC, -Ă, pudici, -ce, adj. Plin de pudoare; candid. – Din lat. pudicus, fr. pudique.

Pudic ≠ impudic

PÚDIC adj. 1. v. decent. 2. v. inocent.

púdic adj. m., pl. púdici; f. sg. púdică, pl. púdice

PÚDI//C ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care are pudoare; plin de pudoare; ruşinos; decent. 2) (despre manifestările oamenilor) Care denotă pudoare; cu pudoare. /<lat. pudicus, fr. pudique

PÚDIC, -Ă adj. Plin de pudoare; candid, ruşinos. [Cf. fr. pudique, lat. pudicus].