INOCÉNT, -Ă, inocenţi, -te, adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăţie; candid. ♦ (Ir.) Naiv, simplu; ignorant. – Din fr. innocent, lat. innocens, -ntis.

Inocent ≠ vinovat, stricat

INOCÉNT adj. 1. v. nevinovat. 2. v. ingenuu. 3. candid, cast, feciorelnic, fecioresc, neprihănit, nevinovat, pudic, virgin, virginal, (înv.) nestricat, prost, vergur, (fig.) curat, imaculat, neîntinat, nepătat, pur, serafic, (înv. fig.) neatins, prea-curat. (Un surâs ~.)

inocént adj. m., pl. inocénţi; f. sg. inocéntă, pl. inocénte

INOCÉN//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care nu face nici un rău; predispus să facă numai bine; curat la suflet; candid. 2) Care crede orice din cauza ignoranţei sau a lipsei de experienţă; credul; naiv. 3) Care nu este vinovat de nimic; curat la suflet; candid; neprihănit; nevinovat. 4) Care nu poate fi condamnat; nevinovat. Faptă ~tă. /<fr. innocent, lat. innocens, ~ntis

INOCÉNT, -Ă adj. 1. Nevinovat, curat, naiv; candid. 2. (Ironic) Simplu; ignorant. [< fr. innocent, it. innocente, lat. innocens].