PUTÍNŢĂ, putinţe, s.f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ♢ Loc. adv. Peste putinţă = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putinţă = posibil. După putinţă = potrivit cu mijloacele sau cu posibilităţile cuiva. ♢ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putinţă (să...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (să...) Cel mai... cu putinţă = cel mai... posibil, extrem de..., în cel mai înalt grad. A face tot ce-i stă în putinţă = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi în putinţa cuiva să... sau a-i sta (cuiva) în putinţă = a corespunde cu posibilităţile de realizare ale cuiva. Fără putinţă de... = fară a putea să... 2. (Fiz.; înv.) Putere. – Lat. potentia.

Putinţă ≠ neputinţă

PUTÍNŢĂ s. 1. v. capacitate. 2. v. posibilitate. 3. v. mod.

PUTÍNŢĂ s. v. forţă, putere, stat, ţară.

putínţă s. f., g.-d. art. putínţei; pl. putínţe

PUTÍNŢ//Ă ~e f. 1) Capacitate potenţială; posibilitate. ♢ După ~ în concordanţă cu mijloacele de care dispune cineva. Peste ~ peste puteri. A (nu) fi cu ~ a (nu) se putea. A face tot ce-i stă în ~ a face tot ce poate cineva; a depune toate eforturile. 2) înv. v. PUTERE. /a putea + suf. ~inţă