PUTREFÁCŢIE, putrefacţii, s.f. 1. Proces de descompunere a unor substanţe organice (vii sau moarte) sub influenţa unor bacterii; putrezire. ♦ Fază ultimă a procesului de asimilare şi dezasimilare a hranei de către un organism viu, care constă în descompunerea, sub acţiunea fermenţilor, a resturilor neasimilate din materia cu care s-a hrănit organismul. 2. Fig. Descompunere, decădere morală. – Din fr. putréfaction, lat. putrefactio, -onis.

PUTREFÁCŢIE s. descompunere, putrezire, (rar) putrefiere, putrescenţă, (înv.) putrejune, putre-zeală, putreziciune. (~ unui cadavru.)

PUTREFÁCŢIE s. v. corupţie, decadenţă, de-cădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăţ, imoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, strică-ciune, viciu.

putrefácţie s. f. (sil. -tre-, -ţi-e), art. putrefácţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. putrefácţiei; pl. putrefácţii, art. putrefácţiile (sil. -ţi-i-)

PUTREFÁCŢI//E ~i f. 1) Proces de descompunere a substanţelor organice (de natură animală sau vegetală) care se produce în natură sau în interiorul organismelor vii sub influenţa fermentaţiei microbiene; putrezire. 2) fig. Stare de degradare morală; putreziciune. [G.-D. putrefacţiei] /<fr. putréfaction, lat. putrfactio, ~onis

PUTREFÁCŢIE s.f. 1. Descompunere a organismelor moarte sau a substanţelor organice; putrezire, putrefiere, putrescenţă. ♢ Bacterii de putrefacţie = grup de bacterii care provoacă fenomenele de descompunere a substanţelor organice. 2. (Fig.) Destrămare, dezagregare morală. [Gen. -iei, var. putrefacţiune s.f. / cf. fr. putréfaction, lat. putrefactio].