RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ♢ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru şi nu l-a făcut sau că ştie un lucru care interesează pe altul şi nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliş, un strat. – Formaţie onomatopeică.

RÂCÂÍ vb. 1. v. scurma. 2. a zgâria, (pop.) a zgrepţăna. (A ~ cu unghiile un obiect.) 3. v. zgân-dări. 4. a răzui, (rar) a scobi. (~ pipa spre a o curăţa.)

râcâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. râcâie, imperf. 3 sg. râcâiá

A RÂCÂÍ râcâi tranz. (pământ, paie, gunoi etc.) A răscoli, dând la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a scurma. ♢ A-l ~ (pe cineva) la inimă a roade (pe cineva) un gând, o părere de rău, o grijă. / Onomat.

râcăí, râcăiésc, vb. IV (înv.) 1. a răcni, a urla. 2. a se opinti.