SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. şi intranz. (Pop.) A răscoli la suprafaţa pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufleteşte); a irita. – Probabil lat. excorrimare.

SCURMÁ vb. v. ara, scotoci.

SCURMÁ vb. 1. a râcâi, a scormoni, (rar) a scotoci, (înv., pop. şi fam.) a scociorî, (înv. şi reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a răcăli, a răşchia, a scodormoli, (prin Mold.) a râcălui, (Transilv. şi Maram.) a scorni. (Găinile ~ pământul.) 2. a scor-moni, (pop.) a săpa, (reg.) a dricui. (Porcul ~ cu râtul pământul.)

scurmá vb., ind. prez. 3 sg. scúrmă

A SCURMÁ scurm tranz. 1) (pământ, paie, gunoi etc.) A răscoli, dând la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a râcâi. 2) fig. (despre gânduri, griji etc.) A chinui sufleteşte; a nu lăsa în pace. 3) fam. (persoane) A încerca de a submina, răscolind trecutul cuiva (pentru a găsi lucruri compromiţătoare); a râma. /cf. lat. excorrimare