RĂBUFNÍ, răbufnesc, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A produce prin izbire sau prin cădere un zgomot surd şi puternic; a (se) trânti, a (se) izbi producând un zgomot înfundat. ♦ Intranz. (Despre zgomote) A răsuna puternic. 2. Intranz. A izbucni cu putere; a ţâşni, a năvăli. ♦ Tranz. A da drumul la..., a împrăştia. ♦ A năpădi. 3. Intranz. A-şi exprima pe neaşteptate şi în mod violent nemulţumirea, după ce tăcuse mult timp. – Din răzbufni (înv. „a răbufni“ < răz- + bufni).

RĂBUFNÍ vb. v. erupe.

răbufní vb., ind. prez. 3 sg. răbufnésc, imperf. 3 sg. răbufneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. răbufneáscă

A RĂBUFN//Í ~ésc intranz. 1) A produce un zgomot înfundat, scurt şi foarte puternic; a bufni foarte tare. 2) (despre zgomote) A se auzi departe; a răsuna puternic. ~eşte o împuşcătură. 3) A ieşi cu putere dintr-o deschizătură îngustă; a erupe; a ţâşni; a izbucni. 4) A-şi exprima pe neaşteptate şi în mod violent nemulţumirea. /ră(z)- + a bufni