RĂPCIÚGĂ s.f. 1. Boală contagioasă (la cai), caracterizată prin ulceraţii pe mucoasa nazală, respiraţie grea etc.; morvă. 2. Epitet dat unui animal slab, neîngrijit, bolnav, bătrân. – Et. nec.

RĂPCIÚGĂ s. v. morvă.

răpciúgă s. f.

RĂPCIÚGĂ f. 1) Boală contagioasă a unor animale (cai, măgari, catâri etc.), transmisibilă şi omului, care se manifestă prin ulceraţii, mai ales pe mucoasa nazală; morvă. 2) fig. Animal (mai ales cal) bătrân şi fără putere; mârţoagă; gloabă. /Orig. nec.