NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care ţine de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parţial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanţă) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoană nazală. – Din fr. nasal.

nazál adj. m., pl. nazáli; f. sg. nazálă, pl. nazále

NAZÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de nas; propriu nasului. Respiraţie ~ă. 2) şi adverbial (despre sunete ale vorbirii) Care se articulează cu expirarea aerului. Sunet ~. 3) Care este propriu vocii sau sunetului omis pe nas. Timbru ~. /<fr. nasal

NAZÁL, -Ă adj. 1. Relativ la nas, al nasului. 2. (Despre sunetele limbii) Pronunţat pe nas. // s.f. 1. Consoană nazală. 2. (Ist.) Armătură a coifului care apără nasul. [< fr. nasal, cf. lat. nasalis < nasus – nas].