RĂSCRÚCE, răscruci, s.f. 1. Loc unde se încrucişează sau de unde se separă două sau mai multe drumuri; răspântie. ♢ (Pop.) Răscrucile cerului = punctul de pe bolta cerească în care se află Soarele la amiază; zenit. ♢ Loc. adj. şi adv. În răscruce = (care este) în formă de cruce; cruciş. 2. Fig. Moment hotărâtor în viaţa unui om, a unui popor etc.; cotitură. 3. Parte a carului de care se prind şleaurile. 4. Cruce de lemn care împarte o fereastră în mai multe despărţituri. 5. Parte a vârtelniţei formată din două stinghii încrucişate de care sunt prinse fofezele; fofelniţă. – Răs- + cruce.

RĂSCRÚCE s. v. aripă, confluentă, cruce, crucea dinainte, spetează.

RĂSCRÚCE s. 1. v. răspântie. *2. (fig.) cotitură, răspântie. (Nu ştie ce să facă, se află la o mare ~.) 3. v. cruce. 4. (la pl.) v. aripi.

răscrúce s. f., g.-d. art. răscrúcii; pl. răscrúci

RĂSCRÚC//E ~i f. 1) Loc de întretăiere a două sau mai multe drumuri; răspântie; încrucişare. ♢ În ~ cruciş. 2) fig. Moment crucial în viaţa cuiva; răspântie. 3) pop. Parte în formă de cruce a unui vehicul cu tracţiune animală, de care se prinde proţapul sau cele două orcicuri. 4) rar Totalitate a stinghiilor încrucişate din mijlocul unei ferestre. 5) Parte a vârtelniţei, constând din două braţe încru-cisate, pe care se pun cele două fofeze; fofelniţă. /răs- + cruce