RECUNOŞTÍNŢĂ, recunoştinţe, s.f. Obligaţie morală pe care cineva o are faţă de cel care i-a făcut un bine; recunoaştere a unei binefaceri primite; gratitudine. – Recunoaşte + suf. -inţă (după fr. reconnaissance).

RECUNOŞTÍNŢĂ s. (livr.) gratitudine, (înv. şi pop.) mulţumită, (înv.) blagodarenie, cunoştinţă. (Îi poartă o mare ~.)

recunoştínţă s. f. cunoştinţă

RECUNOŞTÍNŢ//Ă ~e f. 1) Sentiment de recunoaştere a datoriei faţă de un binefă-cător; obligaţie morală pentru o binefacere; gratitudine. 2) înv. Recompensă pentru o binefacere. /a recunoaşte + suf. ~inţa

RECUNOŞTÍNŢĂ s.f. Aducere aminte cu dragoste, cu devotament a unei binefaceri primite; gratitudine. [< recunoaşte, după it. riconoscenza, fr. reconnaissance].