REFRÁCŢIE, refracţii, s.f. (Fiz.) Fenomen de abatere a direcţiei de propagare a unei unde, a unei radiaţii sau a unui corpuscul, când aceştia întâlnesc suprafaţa de separaţie a două medii diferite. ♢ Indice de refracţie = număr care caracterizează fenomenul de refracţie a unei radiaţii luminoase sau a unei unde, egal cu raportul dintre viteza de propagare a acelei radiaţii sau a acelor unde în mediul din care provin şi viteza lor de propagare în mediul în care pătrund. Refracţie astronomică = deviere a razei de lumină a unui astru de la direcţia rectilinie, datorită refracţiei sale în atmosfera terestră. [Var.: refracţiúne s.f.] – Din fr. réfraction, lat. refractio, -onis.

REFRÁCŢIE s. (FIZ.) răsfrângere. (~ luminii prin-tr-un diamant.)

refrácţie s. f. (sil. -frac-ţi-e), art. refrácţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. refrácţiei; pl. refrácţii, art. refrácţiile (sil. -ţi-i-)

REFRÁCŢI//E ~i f. fiz. Fenomen de schim-bare a direcţiei de propagare a unor raze sau unde la traversarea suprafeţei de separare a două medii. [G.-D. refracţiei] /<fr. réfrac-tion, lat. refractio, ~onis

REFRÁCŢIE s.f. Fenomenul de deviere a unei raze luminoase ori sonore sau a unei unde electromagnetice care străbate medii transparente (de densităţi) diferite. ♦ Indice de refracţie = număr care reprezintă câtul dintre viteza unei radiaţii electromagnetice în vid şi viteza ei în mediul respectiv din care provine. [Gen. -iei, var. refracţiune s.f. / cf. fr. réfraction, germ. Refraktion].