REFÚGIU, refugii, s.n. 1. Faptul de a se refugia; timp petrecut ca refugiat într-un anumit loc. 2. Loc de scăpare, de adăpostire în faţa unei primejdii sau a unei neplăceri; adăpost, azil. ♦ Fig. Consolare, alinare, mângâiere. ♦ Platformă ridicată şi amenajată ca un trotuar, pe partea carosabilă a căilor de circulaţie cu trafic intens sau în mijlocul unei pieţe, pentru a uşura reglementarea circulaţiei, traversarea străzii, urcarea sau coborârea din vehiculele de transport în comun etc. – Din fr. refuge, lat. refugium.

REFÚGIU s. v. alinare, consolare, îmbăr-bătare, încurajare, mângâiere.

REFÚGIU s. 1. refugiere. (~l lui în pădure.) 2. fugă, pribegie, refugiere, (înv.) băjenărie, băjenărit, băjenie, băjenire, băjenit. (~l populaţiei din calea năvălito-rilor.) 3. adăpost, azil, scăpare, (înv.) năzuinţă, (fig.) liman. (A fugit şi şi-a căutat un ~.)

refúgiu s. n. [-giu pron. -giu], art. refúgiul; pl. refúgii, art. refúgiile (sil. -gi-i-)

REFÚGI//U ~i n. 1) Loc unde se refugiază o persoană; azil. 2) Perioadă de timp petrecută ca refugiat. 3) Loc amenajat special pentru a uşura traversarea străzii de către pietoni sau urcarea în vehiculele de transport în comun. /<fr. réfuge, lat. refugium

REFÚGIU s.n. 1. Faptul de a se refugia; timpul petrecut într-un loc ca refugiat. 2. Loc de scăpare, de adăpost împotriva unei primejdii, a unei neplăceri; adăpost, azil. ♦ (Fig.) Consolare, mângâiere. 3. Loc special amenajat în mijlocul unei străzi pentru a feri pe cetăţeni de circulaţia maşinilor, pentru a uşura urcarea în tramvaie etc. [Pron. -giu. / < lat. refugium, cf. fr. refuge].