REPRÓŞ, reproşuri, s.n. Imputare, dojană; mustrare, învinuire. – Din fr. reproche.

REPRÓŞ s. 1. imputare, imputaţie, învinuire, vină, (livr.) reprehensiune, (prin Mold.) bănat, (înv.) pricină, prihană. (Nu merită nici un ~.) 2. ad-monestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observaţie, (pop. şi fam.) beşteleală, muştruluială, ocară, (înv. şi reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) şmotru, (înv.) dascălie, împutăciune, învăţătură, pre-obrăzitură, probozire, răpşte, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură (~ul pe care l-a primit, l-a cuminţit.)

repróş s. n. (sil. -proş), pl. repróşuri

REPRÓŞ ~uri n. Dezaprobare verbală adresată cuiva în semn de nemulţumire pentru fapte sau vorbe reprobabile; bănuială; imputare; mustrare; dojană. Nu merită nici un ~. /<fr. reproche

REPRÓŞ s.n. Învinuire; mustrare, imputare. [Pl. -şuri. / < fr. réproche].