RESPÍNGE, resping, vb. III. Tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu accepta. 2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. ♦ A arunca înapoi. 3. A ţine piept unui atac armat, a sili pe duşman să se retragă. 4. Fig. A înăbuşi un sentiment, o pornire. – Din it. respingere.

A respinge ≠ a accepta, a admite, a adopta, a aproba, a atrage, a consimţi, a primi, a susţine, a accepta

RESPÍNGE vb. 1. v. refuza. 2. v. recuza. 3. v. repu-dia. 4. v. dezaproba. 5. a lăsa, (fig.) a trânti. (L-a ~ la examen.) 6. a alunga, a goni, a izgoni, (fig. înv.) a împinge. (Îl ~ pe inamic din ţară.)

respínge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. respíng, 1 pl. respíngem, perf. s. 1 sg. respinséi, 1 pl. respínserăm; part. respíns

A RESPÍNGE respíng tranz. 1) (persoane sau lucruri) A îndepărta de la sine; a repudia. 2) (rugăminţi, oferte etc.) A nu consimţi să primească; a nu satisface; a nu admite; a refuza. 3) (duşmani, armate etc.) A sili să se retragă. /<it. respingere

RESPÍNGE vb. III. tr. 1. A împinge înapoi; a îndepărta, a alunga. ♦ A refuza. 2. A rezista unui atac; a sili pe duşman să se retragă. [P.i. respíng. / < it. respingere].