REZISTÉNŢĂ, rezistenţe, s.f. I. Faptul de a rezista; împotrivire, opoziţie, apărare împotriva unui atac. ♦ Respingerea atacurilor repetate ale inamicului şi menţinerea poziţiilor proprii. ♦ Mişcare populară antifascistă de eliberare, desfăşurată în timpul celui de-al doilea război mondial în ţările ocupate de fascişti. II. 1. Calitatea de a fi rezistent. 2. Putere de a înfrunta boala, oboseala, foamea, lipsurile etc.; calitate a unui organism de a nu contracta o boală contagioasă. 3. Proprietate a unui corp de a suporta, fără modificări în masa lui, acţiunea altui corp sau a unei forţe străine. ♢ Rezistenţa materialelor = ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul comportării corpurilor deformabile, când se exercită asupra lor forţe din afară, şi cu studiul dimensiunilor pe care acestea trebuie să le aibă ca să nu-şi modifice forma. ♦ Forţa de opunere a unui mediu la realizarea unei acţiuni. 4. Forţă pe care un conductor electric o opune trecerii curentului şi care depinde de materialul din care este făcut conductorul, de grosimea şi de lungimea lui. 5. (Tehn.) Rezistor. – Din fr. résistance, it. resistenza.

Rezistenţă ≠ irezistenţă, nerezistenţă

REZISTÉNŢĂ s. 1. v. împotrivire. 2. v. durabilitate. 3. v. tărie. 4. (FIZ.) rezistenţă specifică v. rezisti-vitate. 5. (FIZ.) rezistor. (~ electrică.) 6. v. viabi-litate.

rezisténţă s. f., g.-d. art. rezisténţei; pl. rezisténţe

REZISTÉNŢ//Ă ~e f. 1) v. A REZISTA. 2) Caracter rezistent; durabilitate; trăinicie. ~a materialelor. 3) Forţă de opunere; îm-potrivire. 4) Element de circuit care prezintă o anumită rezistenţă electrică şi este folosit în construcţia reostatelor, a aparatelor de încălzire electrică şi în electrotehnică; rezis-tor. [G.-D. rezistenţei] /<fr. résistence, it. resistenza

REZISTÉNŢĂ s.f. I. 1. Calitatea unui corp de a rezista la acţiunea unui alt corp (care tinde să-l rupă). ♦ Forţa de opunere a unui mediu la realizarea unei acţiuni. ♦ Obişnuinţă a microbilor cu medicamentul administrat pentru combaterea lor, datorită abuzului de antibiotice. 2. Forţă opusă de un conductor la trecerea curentului electric prin el. ♦ (Concr.) Rezistor. 3. Putere de a rezista la o boală, la o oboseală etc. II. (Fig.) Împotrivire, opoziţie. ♦ Piedică, obstacol, greutate. ♦ Mişcare a patrioţilor care, în ţările ocupate de fascişti între anii 1940 şi 1945, au luptat împotriva politicii de colaborare cu aceştia. [Cf. fr. résistance, it. resistenza].