ROB, ROÁBĂ, robi, roabe s.m. şi f. 1. (În evul mediu, în ţările române) Om aflat în dependenţă totală faţă de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care munceşte din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (şi folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deţinut, întemniţat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În limbajul bisericesc) Persoană credincioasă; creştin. 2. Om aflat în relaţii social-politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleşitoare, de o obligaţie. – Din sl. robŭ.

ROB s. v. condamnat, deţinut, ocnaş, osândit, puşcăriaş.

ROB s. 1. v. sclav. 2. captiv. (~ la turci.)

rob s. m., pl. robi

ROB (roábă (robi, roábe) m. şi f. 1) (în orânduirea sclavagistă) Persoană aflată în dependenţă totală de un stăpân; sclav; serv; şerb. ♢ Calea (sau Drumul)-~ilor constelaţie constituită dintr-o îngrămădire de stele în formă de brâu luminos; Calea Lactee. 2) ist. Prizonier de război folosit la munci grele; captiv. ~ la turci. 3) fig. Persoană care munceşte din greu. 4) fig. Persoană foarte supusă, care ascultă şi execută orbeşte ordinele cuiva; sclav. ♢ ~ul lui Dumnezeu se spune, în limbajul bisericesc, oricărui credincios. 5) fig. Persoană obsedată permanent (de o preocupare); sclav. ~ al pasiunii. /<sl. robu