RÚGĂ, rugi, s.f. 1. Rugăminte, implorare. 2. Rugăciune. 3. (Reg.) Cruce, troiţă. – V. ruga.

RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorinţe, un serviciu, o favoare etc. ♢ Expr. A ruga (pe cineva) de toţi dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politeţe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-şi ruga moartea = a-şi dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (În practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduinţa de a face ceva. ♢ Expr. Mă rog, formulă întrebuinţată ca element incidental, fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei“. – Lat. rogare.

RÚGĂ s. 1. v. rugăminte. 2. v. rugăciune.

RÚGĂ s. v. cruce, denie, hram, troiţă.

RUGÁ vb. 1. (înv.) a cerca. (L-a ~ să-i facă un serviciu.) 2. a invita, a pofti, a solicita. (Îl ~ să intre.) 3. (BIS.) a se închina, (reg.) a (se) sineca. (Toată ziua se ~.)

rugá vb., ind. prez. 1 sg. rog, 3 sg. şi pl. roágă

rúgă s. f., g.-d. art. rúgii; pl. rugi

A RUGÁ rog tranz. (persoane) A solicita printr-o adresare politicoasă sau umilă. ♢ Te rog (frumos)! se spune, ca formulă de poli-teţe, când cineva se adresează unei persoane, cerându-i un serviciu. ~ (pe cineva) de toţi dumnezeii a cere foarte insistent; a implora. Mă rog se spune când vorbitorul lasă o hotărâre la discreţia interlocutorului său. /<lat. rogare

A SE RUGÁ mă rog intranz. 1) A solicita manifestând un interes personal deosebit. ♢ Mă rog matale te rog cu multă insistenţă. 2) (în credinţele religioase) A face o rugăciune; a cere ajutorul lui Dumnezeu. ♢ ~ cu cerul şi cu pământul a se ruga cu o stăruinţă deosebită. /<lat. rogare

RÚG//Ă ~i f. 1) v. RUGĂMINTE. 2) v. RUGĂCIUNE. /v. a ruga