RÚJĂ¹, ruje, s.f. 1. (Reg.) Măceş. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roşeaţă, rumeneală în obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase şi flori galben-purpurii, grupate într-un buchet, care creşte pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea) 4. Compus: ruji-galbene = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale şi cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rubdeckia laciniata). [Pl. şi: ruji] – Din bg., scr. ruža.

RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-şi da cu ruj pe buze. – Din ruj.

RÚJĂ², ruje, s.f. (Fam.) Bandă de pânză, de stofă, de dantelă etc. plisată sau încreţită, care serveşte ca ornament la diferite obiecte de îmbrăcăminte. [Var.: ríjă s.f.]- Cf. fr. r u c h e.

RÚJĂ s. v. bujor, iarba-osului, îmbujorare, împurpurare, măceş, mălăoi, nalbă, roşeală, roşeaţă, roză, rumeneală, smirdar, trandafir, trandafir sălbatic.

RÚJĂ s. (BOT.; Sedum rosea) (reg.) durzoaş, roşăţică, urechelniţă, verzişoară, viorea, barba-lupului, curechi-de-stâncă, iarba-ciutei, iarba-urechii, varză-de-stâncă.

rujá vb., ind. prez. 1 sg. rujéz, 3 sg. şi pl. rujeáză

rújă s. f., art. rúja, g.-d. art. rújei; pl. rúje

A RUJ//Á ~éz tranz. (buzele) A da cu ruj. /Din ruj

RÚJ//Ă ~e f. 1) Plantă erbacee cu tulpina dreaptă şi înaltă, cu frunze alungite, cărnoase şi cu flori galbene-purpurii, dispuse în inflo-rescenţe. 2) pop. Trandafir sălbatic; măceş; rug; răsură. 3) fig. pop. Culoare roşie a feţei; roşeaţă. /< bulg., sb. ruža

RUJÁ vb. I. refl. A-şi da cu ruj (pe buze, pe faţă). [< ruj].