RUPTÚRĂ, rupturi, s.f. 1. Faptul de a se rupe; întrerupere a continuităţii materiei, fig. a relaţiilor, a colaborării dintre oameni. 2. Loc în care un obiect este rupt; sfâşietură, spărtură, gaură. ♦ Locul unde un teren este rupt de ape, de puhoaie. ♢ Ruptură de pantă = loc în care porneşte brusc panta unui deal sau a unui munte. 3. Bucată ruptă din ceva. ♦ Zdreanţă, cârpă. – Rupt² + suf. -ură.

RUPTÚRĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, fracţiune, hernie, prostituată, târfă.

RUPTÚRĂ s. 1. gaură, spărtură, (înv.) frântură. (O ~ în corpul unei nave.) 2. v. sfâşietură. 3. v. zdreanţă. 4. v. petic. 5. (MED.) fractură, (pop.) frântură. (~ unui os, a unui membru.)

ruptúră s. f., g.-d. art. ruptúrii; pl. ruptúri

RUPTÚR//Ă ~i f. 1) Întrerupere a relaţiilor cu cineva. 2) Loc unde s-a rupt ceva. 3) Parte ruptă din ceva. 4) Obiect de îmbrăcăminte vechi şi rupt; zdreanţă. /rupt + suf. ~ură

RUPTÚRĂ, ruptúri, s.f. ~ 4. Hernie. (din rupt + suf. -ură sau direct din lat. ruptūra; cf. it. rottura, pv., cat., sp., pg. rotura, fr. roture)

RUPTÚRĂ, ruptúri, s.f. ~ 2. ~; sfâşietură, gaură (într-un material ţesut), spărtură, crăpătură (într-un corp tare). ~ 3. ~ ♦ Obiect de îmbrăcăminte foarte uzat. ♦ (Fig.) Cupola [tunului] miroase a pulbere şi prin ea se jucau rupturi de nori de fum.