ŞÂŞÂÍ, şấşâi, vb. IV. Tranz. A repeta în mod prelungit şi monoton sunetul „ş“ pentru a linişti sau a adormi un copil mic. – Formaţie onomatopeică.

SÂSÂÍ, sấsâi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâşte, şerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s“ prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet şuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâşâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos, pronunţând „s“ în loc de „ş“ sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formaţie onomatopeică.

SÂSÂÍ vb. v. fâsâi, foşni, suna, susura, sopoti, şopti, şuşoti, şuşui.

SÂSÂÍ vb. 1. v. şuiera. 2. (Transilv. şi Olt.) a şişcăvi. (Un om care ~ când vorbeşte.) 3. a fâşâi. (Lemnele ~ în sobă.)

sâsâí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. sâsâi, 3 sg. şi pl. sâsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá

şâşâí (a linişti) vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şâşâie, imperf. 3 sg. şâşâiá

A SÂSÂÍ sâsâi intranz. 1) (mai ales despre gâşte sau despre şerpi) A scoate sunete specifice asemănătoare sunetului „s“ prelungit. 2) (despre obiecte umede ce ard) A produce un zgomot specific uşor în timpul arderii; a sfârâi. 3) (despre persoane) A pronunţa „s“ în loc de „ş“; a avea o pronunţie defectuoasă a sunetului „ş“. /Onomat.

sâsâi, sâsâie, s.n. (reg.) 1. hambar de cereale; sâsâiac. 2. ladă mare în care se păstrează cereale.

şâşâí, şấşâi şi şâşâiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre frunzele mişcate de vânt, despre ape etc.) a produce un zgomot slab şi continuu; a şuşui, a şoşoi, a foşni, a fâşâi, a şuşoti, a murmura, a susura. 2. (despre copiii mici) a linişti, a adormi prin repetarea prelungită şi monotonă a sunetului ş; a şuşui. 3. a şuiera.