SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. şi reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire faţă de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., scr. siromah, cu schimbare de suf.

SÂRMÁN, -Ă adj. v. sărman.

Sărman ≠ avut, bogat, bogătaş

SĂRMÁN adj., s. v. orfan.

SĂRMÁN adj., s. 1. adj., s. v. sărac. 2. adj. v. biet.

SĂRMÁN adj. v. bastard, natural, nelegitim.

sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sg. sărmánă, pl. sărmáne

SĂRMÁN ~ă (~i, ~e) 1) şi substantival (despre persoane) Care nu dispune de mijloace de existenţă; sărac; nevoiaş; mizer. 2) şi substantival Care trezeşte milă; vrednic de milă; biet; sărac; nenorocit. ~ul orb! 3) (despre copii) Care şi-a pierdut ambii părinţi sau numai unul dintre ei; orfan. /<sl. siromahu, sb. siromah