SCÂLCIÁ, scâlciez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (i se) toci încălţămintea (într-o parte); a (se) deforma. 2. Tranz. Fig. A pronunţa incorect cuvintele; a schimonosi, a poci. [Pr.: -ci-a] – Et. nec.

SCÂLCIÁ vb. 1. a (se) deforma, a (se) strâmba, (Mold.) a (se) scrombăi. (Pantofii s-au ~ prin uzură.) 2. a (se) toci. (I s-au ~ tocurile.) 3. a deforma, a denatura, a poci, a schimonosi, a stâlci, a stropşi, (fig.) a schingiui. (A ~ cuvintele, când vorbeşte.)

scâlciá vb. (sil. -ci-a), ind. prez. 1 sg. scâlciéz, 3 sg. şi pl. scâlciáză, 1 pl. scâlciém (sil. -ci-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. scâlciéze; ger. scâlciínd (sil. -ci-ind)

A SCÂLCI//Á ~éz tranz. 1) A face să se scâlcieze; a scrombăi. 2) fig. (cuvinte) A denatura încălcând grav corectitudinea firească; a poci; a stâlci; a schingiui. [Sil. -ci-a] /<lat. excalciare

A SE SCÂLCI//Á pers. 3 se ~eáză intranz. (mai ales despre încălţăminte) A-şi pierde forma iniţială (prin întrebuinţare îndelungată sau neglijentă); a se scrombăi. /<lat. excalciare