SCHINGIUÍ, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferinţe fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ A deforma, a stâlci, a poci. A schingiui limba. – Schingi + suf. -ui.

SCHINGIUÍ vb. v. deforma, denatura, poci, schimonosi, scâlcia, stâlci, stropşi.

SCHINGIUÍ vb. v. tortura.

schingiuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. schingiuiésc, imperf. 3 sg. schingiuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. schingiuiáscă

A SCHINGIUÍ ~ésc tranz. 1) A supune unor chinuri (fizice sau morale) groaznice; a tortura. 2) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura, încălcând grav corectitudinea firească; a poci; a stâlci. [Sil. schin-giu-i] /schingi + suf. ~ui