SECHÉSTRU, sechestre, s.n. Măsură de asigurare ordonată de justiţie sau de fisc în cazul de neplată a unei datorii, constând în sigilarea bunurilor debitorului sau în darea lor în păstrare unei a treia persoane (până la vânzarea lor silită). ♦ (Jur.) Procedură care constă în încredinţarea. În mâinile unei terţe persoane, a unui bun asupra căruia există un litigiu, până la soluţionarea litigiului. [Var.: (înv.) secvéstru s.n.] – Din fr. séquestre, lat. sequester, -tris.

SECHÉSTRU s. (JUR.) 1. (pop.) zălog, (înv.) zebereală. (I-a pus ~ pe bunuri.) 2. poprire. (~ pe o sumă de bani.)

sechéstru s. n., art. sechéstrul; pl. sechéstre

SECHÉSTR//U ~e n. jur. Măsură oficială destinată să prevină înstrăinarea de către debitor a bunurilor sale materiale până la achitarea unei datorii. [Sil. -ches-tru] /<lat. sequestrum, sequestrer, fr. séquestre

SECHÉSTRU s.n. 1. Încredinţarea (prin hotărâre judecătorească), unei a treia persoane, a unui bun asupra căruia există un litigiu. ♦ Măsură de asigurare ordonată de justiţie sau luată de fisc, constând în aplicare de sigiliu sau dare în păstrare unei terţe persoane a bunurilor unui debitor. 2. Fragment osos rămas în ţesuturi după o fractură sau infecţie a osului. [< fr. séquestre, lat. sequestrum].