SECUNDÁR¹, secundare, s.n. Acul ceasornicului care arată secundele. – Secundă + suf. -ar.

SECUNDÁR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ♦ Era secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariţia primelor păsări, mamifere şi peşti osoşi; era mezozoică. (Ieşit din uz) Curs secundar = ciclu şcolar care urma după ciclul primar. (Ieşit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariţia unor erupţii pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanţei; de mai mică importanţă. ♢ (Gram.) Propoziţie secundară (şi substantivat, f.) = propoziţie care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziţia principală (din punctul de vedere al înţelesului). Medic secundar (şi substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 şi 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puţin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice şi care nu influenţează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.

Secundar ≠ central, esenţial, primar, principal

SECUNDÁR adj. 1. v. mezozoic. 2. v. liceal. 3. v. auxi-liar. 4. v. subordonat. 5. colateral, lăturalnic, marginal, minor, neimportant, neînsemnat, (rar) lateral, (fig.) periferic. (O problemă ~.) 6. mic, minor, redus. (Problemă de importanţă ~.) 7. v. ne-esenţial. 8. episodic, neesenţial. (Un rol ~ într-o piesă.)

SECUNDÁR adj. v. secund.

secundár adj. m., pl. secundári; f. sg. secundáră, pl. secundáre

secundár s. n., pl. secundáre

SECUNDÁR¹ ~e n. (la ceasornice) Ac care indică secundele. /secundă + suf. ~ar

SECUNDÁR² ~ă (~i, ~e) 1) Care ocupă un loc secund; situat pe al doilea loc; colateral. 2) Care este mai puţin important; de importanţă mai mică; marginal. Rol ~. Produs ~. ♢ (Propoziţie) ~ă propoziţie dependentă de altă propoziţie. /<lat. secundarius, fr. secondaire

SECUNDÁR, -Ă adj. 1. Care nu vine decât în al doilea rând, de importanţă mai mică; accesoriu. ♢ Medic secundar (şi s.m.) = medic care, în urma unui concurs este admis să se specializeze într-o clinică; fenomen secundar = fenomen puţin important care apare în cursul unei boli. 2. Care urmează după primul; al doilea. ♢ (Geol.; şi s.n.) Era secundară = mezozoic; propoziţie secundară = propoziţie subordonată, dependentă. // s.n. Ac al ceasornicului care indică secundele. [Var. secondar, -ă adj. / cf. fr. secondaire, lat. secundarius].