SEDÚCE, sedúc, vb. III. Tranz. 1. A incita, a captiva, a subjuga, a cuceri prin farmecul vorbelor, prin purtare etc. 2. (Despre bărbaţi) A abuza de buna-credinţă a unei femei, ademenind-o şi determinând-o să întreţină relaţii sexuale, cu promisiuni înşelătoare; a ademeni; a înşela, a amăgi. – Din lat. seducere. Cf. fr. s é d u i r e.

A seduce ≠ a dezgusta, a şoca

SEDÚCE vb. 1. v. încânta. 2. v. tenta. 3. a ademeni, a momi. (O ~ şi apoi o părăseşte.) 4. a corupe, a perverti. (A ~ o fată.)

sedúce vb. duce

A SEDÚCE sedúc tranz. 1) (persoane) A căuta să pună stăpânire pe deplin (prin comportare, exterior, vorbe etc.); a capta prin însuşiri deosebite; a cuceri. 2) fig. (despre lucruri, activităţi etc.) A atrage foarte puternic; a fascina; a captiva. 3) (persoane) A determina la relaţii sexuale prin promisiuni false; a ademeni; a înşela. 4) A face să ajungă în stare de declin moral; a corupe; a perverti; a declasa; a vicia. /<lat. seducere, fr. séduire

SEDÚCE vb. III. tr. 1. A atrage, a încânta, a cuceri (prin farmecul vorbelor, prin purtare etc.). 2. (Despre bărbaţi) A ademeni, a amăgi o femeie; (p. ext.) a înşela. ♦ (Jur.) A săvârşi o seducţie. [P.i. sedúc. / < lat. seducere, cf. fr. séduire].