SEMÁNTICĂ, semantici, s.f. v. semantic (I). [DEX'98]

SEMÁNTICĂ s. v. accepţie, conţinut, însem-nare, înţeles, semnificaţie, sens, valoa-re.

SEMÁNTICĂ s. 1. (LINGV.) semasiologie, (rar) lexematică. 2. (FILOZ.) semanticism.

semántică s. f., g.-d. art. semánticii

SEMÁNTICĂ f. 1) Ansamblu de sensuri proprii unităţilor unei limbi. 2) Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sensurilor unităţilor de limbă; semasiologie. [G.-D. semanticii] /<fr. semantique

SEMÁNTICĂ s.f. 1. Ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor şi evoluţia acestor sensuri; semasiologie. ♦ Sens lexical; (p. ext) semnificaţie; semantism. ♢ Semantica artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înţelesul cuvintelor folosite în limbajul literar. 2. Parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele semnificate. ♢ Semantica generală = curent teoretic care cercetează limbile „naturale“ din punct de vedere sociologic şi pragmatic. [Gen. -cii. / < fr. sémantique, cf. gr. sema – semn].