SEMIÓTICĂ s.f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul general al semnelor întrebuinţate în cadrul vieţii sociale.

SEMIÓTICĂ s. 1. semiologie. (~ este ştiinţa semnelor în societate.) 2. (MED.) semiologie, simptomatologie, (înv.) patognomonică, patognomonie.

semiótică s. f. (sil. -mi-o-), g.-d. art. semióticii; pl. semiótici

SEMIÓTICĂ f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul general al semnelor şi al sistemelor de semne. [G.-D. semioticii; Sil. -mi-o-] /<fr. sémiotique

SEMIÓTICĂ, semiotici, s.f. v. semiotic (I) [DEX '98].

SEMIÓTICĂ s.f. Semiologie (2). ♦ Orientare larg răspândită în gândirea teoretică contemporană, care studiază fenomenele şi în special faptele de cultură ca sisteme de semnificare şi procese de comunicare. [Gen. -cii. / < fr. sémiotique, cf. gr. semeiotike < semeion – semn].