SINCRÓNIC, -Ă, sincronici, -ce, adj. 1. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Care există sau se petrec în acelaşi timp; simultan, concomitent, sincron. 2. Care se referă la fapte, fenomene sau evenimente existente sau petrecute în acelaşi timp. ♢ Tabele sincronice = tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în acelaşi timp. ♦ (Fiz.; despre evoluţia fenomenelor periodice) Care prezintă sincronism, care se produce în mod sincron. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Care nu se face în mod istoric; independent de evoluţia istorică; static. – Din fr. synchronique.

Sincronic ≠ asincronic, diacronic

SINCRÓNIC adj. 1. v. concomitent. 2. static. (Cer-cetare ~.)

sincrónic adj. m. cronic

SINCRÓNI//C ~că (~ci, ~ce) şi adverbial 1) (despre fenomene, procese, evenimente) Care se produce concomitent şi în mod identic. Oscilaţii ~ce. 2) Care ţine de fapte, fenomene sau evenimente ce există sau se produc concomitent. ♢ Tabele ~ce tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în aceeaşi perioadă. 3) (despre metode de cercetare) Care studiază obiectul în starea lui actuală (fără a ţine cont de evoluţia istorică); independent de evoluţia istorică. 4) (despre sisteme fizice, tehnice) Care funcţionează în acelaşi timp; cu funcţionare simultană. [Sil. sin-cro-] /<fr. synchronique

SINCRÓNIC, -Ă adj. 1. (Despre fapte, fenomene; op. d i a c r o n i c) Care există sau se întâmplă în acelaşi timp; simultan. 2. Referitor la fapte, la fenomene sau la evenimente existente sau petrecute în acelaşi timp. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Independent de evoluţie; static, neistoric. 4. (Despre două ceasornice) Care arată simultan timpuri egale. [< fr. synchronique, cf. gr. syn – cu, chronos – timp].