SINTÁGMĂ, sintagme, s.f. Unitate semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare; p.ext. locuţiune; expresie. – Din fr. syntagme.

sintágmă s. f., g.-d. art. sintágmei; pl. sintágme

SINTÁGM//Ă ~e f. lingv. 1) Ansamblu liniar de elemente ale limbii, aparţinând la clase diferite, care, în actul vorbirii, se îmbină unul cu altul. 2) Unitate sintactică stabilă alcătuită din două sau mai multe cuvinte, între care există un raport de subordonare şi care constituie o parte a unei propoziţii sau a unei fraze. /<fr. syntagme, germ. Syntagma

SINTÁGMĂ s.f. Unitate sintactică stabilă, formată din mai multe cuvinte sau dintr-o locuţiune, constituind o parte a unei propoziţii sau a unei fraze. [< fr. syntagme, cf. gr. syntagma].