SOÁRE, (2) sori, s.m. 1. Corp ceresc principal al sistemului nostru planetar, incandescent şi luminos, în jurul căruia gravitează şi se învârtesc pământul şi celelalte planete ale sistemului. ♢ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ♢ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinţi = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumuseţe. (În basme) La soare te poţi uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumuseţe excepţională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ♢ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit, est, orient; p. ext. vremea când răsare soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus, vest, occident; p. ext. vremea când apune soarele. ♦ Lumină (şi căldură) care vine de la soare (1). ♢ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aştrilor care, ca şi soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bună-stare. – Lat. sol, -lis.

SOÁRE s. v. regină.

soáre s. m., (aştri cu lumină proprie) pl. sori

SOÁRE sori m. 1) astr. Astru central, incandescent şi luminos, în jurul căruia se roteşte Pământul şi celelalte planete ale sistemului nostru planetar. ♢ ~-apune apus; vest; asfinţit. ~-răsare răsărit; est. Sub (sau pe sub) ~ pe pământ; pe lume. ~ în cruce amiază. A se uita la cineva ca la ~ a se uita cu admiraţie la cineva. A sta cu burta la ~ a nu face nimic; a se lenevi; a trândăvi. A i se pune cuiva ~le drept inimă a i se face cuiva foame. A făgădui câte în lună şi în ~ (sau în stele) a făgădui lucruri irealizabile. A dori câte în lună şi în ~ (sau în stele) a dori prea multe. A căuta (sau a găsi) pete-n ~ a căuta neajunsuri oriunde şi cu tot dinadinsul. 2) Lumină şi căldură care vine de la acest corp ceresc. Zi cu ~. 3) fig. Ceea ce reprezintă un izvor de fericire, de bucurie. /<lat. sol, ~is