STIGMÁT, stigmate, s.n. 1. Urmă lăsată de ceva; spec. urmă ruşinoasă, semn dezonorant. ♦ Spec. (Înv.) Marcă, ştampilă, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier roşu) pe corpul sclavilor sau al delincvenţilor. ♦ (Rar) Pată de murdărie. 2. (Bot.) Partea superioară a pistilului, pe care se prinde şi încolţeşte polenul. 3. Fiecare dintre cele două deschizături ale traheelor, aşezate pe părţile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis.

STIGMÁT s. v. cicatrice, semn, urmă.

STIGMÁT s. (fig.) pecete. (~ul ruşinii.)

stigmát s. n., pl. stigmáte

STIGMÁT¹ ~e n. 1) Semn distinctiv imprimat cu un fier roşu pe corpul sclavilor sau al delincvenţilor. 2) Semn dezonorant; pată ruşinoasă. /<lat. stigma, ~atis, ngr. stigma, ~atos, fr. stigmate

STIGMÁT² ~e n. 1) bot. Extremitate superioară a pistilului, unde se reţine şi germinează polenul. 2) zool. Orificiu din regiunea laterală a corpului unor insecte, prin care aerul pătrunde în trahee. /<lat. stigma, ~atis, ngr. stigma, fr. stigmate

Stigmat, s. 1. Semn al corpului uman sau senzatie de durere in locuri ce corespund ranilor de crucificare a lui Hristos.

Stigmat, stigmată, s. Persoană cu o credinţa ortodoxă puternică care suferă de răni corporale sau senzaţii de suferinţă ce corespund cu rănile de crucificare ale lui Hristos.

Stigmat, stigmată, s.m. Persoană cu o credinţa ortodoxă puternică care suferă de răni corporale sau senzaţii de suferinţă ce corespund cu rănile de crucificare ale lui Hristos.

STIGMÁT s.n. 1. Urmă lăsată de o rană, de o plagă; cicatrice. ♦ (Fig.) Urmă, semn dezonorant, ruşinos, care nu se şterge. ♦ Urmă lăsată de fierul roşu cu care se înfierau sclavii etc. 2. (Bot.) Partea superioară a stilului, pe care se depune polenul; stigmă. 3. Fiecare dintre deschiderile traheelor la arahnide, insecte etc., situate pe părţile laterale ale corpului; stigmă. [Pl. -te, -turi. / < fr. stigmate, cf. lat., gr. stigma].