STRANGULÁ, strangulez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) omorî prin sugrumare; a (se) sugruma, a (se) gâtui. 2. Tranz. A înăbuşi, a sufoca. 3. Tranz. A micşora lăţimea secţiunii de curgere a unui fluid într-o conductă, pe cursul unei ape etc. [Var.: ştrangulá vb. I] – Din lat. strangulare.

ŞTRANGULÁ vb. I v. strangula.

STRANGULÁ vb. 1. v. sugruma. 2. v. spânzura. 3. v. înăbuşi.

strangulá vb., ind. prez. 1 sg. stranguléz, 3 sg. şi pl. stranguleáză

A STRANGUL//Á ~éz tranz. 1) A lipsi de respiraţie, strângând puternic de gât (până la asfixiere); a gâtui; a sugruma. 2) (despre haine, cingători etc.) A incomoda prin strângere; a sugruma. 3) fig. (căi de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porţiune; a gâtui; a sugruma. 4) fig. (acţiuni, manifestări etc.) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere; a sugruma. /<lat. strangulare

A SE STRANGUL//Á mă ~éz intranz. 1) A se lipsi de respiraţie prin strângere de gât; a se gâtui; a se sugruma. 2) (despre râuri, drumuri, conducte etc.) A deveni (mai) îngust pe unul din segmentele sale; a se sugruma. /<lat. strangulare

STRANGULÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) sugruma, a (se) gâtui. 2. tr. A înăbuşi, a sufoca. 3. tr. A reduce diametrul unei conducte. [P.i. -lez. / < lat. strangulare].