SUC, sucuri, s.n. 1. Lichid conţinut în substanţele vegetale, în special în fructe, de unde poate fi extras prin presare sau stoarcere; zeamă. ♦ Lichid care circulă prin tuburile capilare ale plantelor. ♦ Băutură răcoritoare special preparată din sucul (1) unor fructe sau din substanţe sintetice. 2. Lichid secretat sau conţinut în corpurile animalelor şi îndeplinind diverse funcţii. ♢ Sucuri digestive = lichide de compoziţie chimică diferită, secretate de tubul digestiv şi anexele sale, sub influenţa cărora se face digestia alimentelor. 3. (Reg.) Usuc. – Din fr. suc, lat. sucus.

ŞUC, şucuri, s.n. (Reg.) Unitate de măsură a lungimii egală cu a şasea parte dintr-un stânjen. – Din germ. Schuh.

SUC s. v. latex, nectar, usuc.

SUC s. 1. zeamă. (~ de lămâie.) 2. sevă, (pop.) mâzgă, must, mustăreaţă, (reg.) miericică, muc, mursă. (~ul plantelor.) 3. (BIOL.) suc celular v. suc vacuolar; suc vacuolar = suc celular.

suc s. n., pl. súcuri

şuc s. n., pl. şúcuri

SUC ~uri n. 1) Lichid pe care îl conţin sau îl secretează celulele vii. ~ gastric. 2) Băutură obţinută prin zdrobirea şi presarea fructelor sau a legumelor. ~ de mere. /<lat. sucus, fr. suc

suc! interj. (reg.; repetat) cuvânt cu care se cheamă mieii.

şuc¹, şúcuri, s.n. 1. (înv.; reg.) unitate de măsură a lungimii, egală cu a şasea parte dintr-un stânjen; picior. 2. (reg.; în forma: şuh) compas folosit în zidărie. 3. (reg.; în forma: şuh) papuc. 4. (reg.) întăritură care se face la malul unui râu, pentru a nu se surpa din cauza apei. 5. (reg.) măsură de lungime folosită de ţesătoare. 6. (reg.) măsură de lungime de aproximativ 15-16 cm. 7. (reg.) măsură de lungime egală cu lungimea degetului mare.

şuc², şúcuri, s.n. (reg.) izbitură, îmbrâncitură.

Suc care a inceput sa fermenteze, care este putin fermentat. De aici si cuvantul de „Mustit“