SUFLÁRE, suflări, s.f. 1. Acţiunea de a sufla şi rezultatul ei. ♦ Aerul respirat; Fig. faptul de a trăi, de a exista. ♢ Loc. adv. Într – o suflare = într-o clipă, foarte repede. ♢ Expr. Fără (de) suflare = a) cu respiraţia oprită (ca urmare a unei stări psihice sau fizice neobişnuite), foarte uimit, speriat etc.; b) fără viaţă, mort. A-şi da suflarea (de pe urmă) = a muri. 2. Fiinţă, vieţuitoare; p. ext. oameni, lume, popor. 3. Adiere de vânt. – V. sufla.

SUFLÁRE s. v. animal, creatură, dobitoc, făptură, fiinţă, lighioană, lume, necuvântător, vietate, vieţuitoare.

SUFLÁRE s. I. 1. v. respiraţie. 2. suflu. (Dintr-o ~ a făcut să zboare hârtia de pe masă.) 3. tragere. (~ nasului.) 4. v. bătaie. 5. adiere, boare, pală, suflu, undă, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simţea nici o ~ de vânt.) II. 1. v. poleire. 2. (TEHN.) sablaj, sablare, sablat. (~ unei piese metalice.)

sufláre s. f. (sil. -fla-), g.-d. art. suflării; (respiraţii, procedee tehnice, adieri) pl. suflări

SUFL//ÁRE ~ări f. 1) v. A SUFLA. 2) v. A RĂSUFLA. ♢ A-şi reţine ~area a întrerupe respiraţia. A i se tăia cuiva ~area a i se opri cuiva respiraţia (de spaimă, de mirare etc.). Fără (de) ~ mort. A-şi da ~area (de pe urmă) a muri. Într-o ~ foarte repede. 3) poet. Tot ce suflă, respiră (fiind viu); ceea ce are viaţă; vieţuitoare; vietate; fiinţă. ♢ Nici (o) ~ de om nimeni. [Sil. su-fla-] /v. a sufla