SUPERSTÍŢIE, superstiţii, s.f. Prejudecată care decurge din credinţa în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei; p. ext. practică superstiţioasă. – Din fr. superstition, lat. superstitio.

SUPERSTÍŢIE s. (livr.) eres. (A crede în ~ii)

superstíţie s. f. (sil. -ţi-e), art. superstíţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. superstíţiei; pl. superstíţii, art. superstíţiile (sil. -ţi-i-)

SUPERSTÍŢI//E ~i f. 1) Credinţă primitivă în forţe supranaturale. 2) la pl. Ansamlu de astfel de credinţe. 3) Comportament bazat pe credinţa în forţe supranaturale. 4) Credinţă în semne prevestitoare. [G.-D. superstiţiei; Sil. -per-sti-ţi-e] /<lat. superstitio, ~onis. fr. superstition

SUPERSTITIE, sa crezi in insinuarile si in vicleniile vrajmasului spetei omenesti; aceasta notiune cuprinde deci toate invocatiile, cantecele, exorcismele, toate incalcarile vrajitoresti, pacatele, delictele.