SUPRAPÚNE, suprapún, vb. III. Tranz. A aşeza, a pune un lucru deasupra altuia; a plasa, a aşeza ceva peste altceva. ♦ (Geom.) A pune o figură deasupra alteia pentru a le verifica egalitatea. ♦ Refl. (Despre două suprafeţe) A se afla aşezat deasupra altuia; p. ext. a avea loc în acelaşi timp; a coincide. – Supra- + pune (după fr. superposer).

SUPRAPÚNE vb. 1. (rar) a (se) superpune. (Două figuri geometrice care se ~.) 2. a coincide, a se încăleca. (Orele celor două şedinţe se ~.)

suprapúne vb. (sil. -pra-) → pune

A SUPRAPÚNE suprapún tranz. A face să se suprapună; a etaja. /supra- + a pune

A SE SUPRAPÚNE pers. 3 se suprapúne intranz. 1) (despre linii, figuri, lucruri etc.) A se aşeza exact unul peste altul; a etaja. 2) (despre evenimente) A avea loc în acelaşi timp; a se produce concomitent. /supra- + a pune

suprapúne (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. suprapún, 2 sg. suprapúi, 1 pl. suprapúnem; conj. prez. 3 să suprapúnă; ger. suprapunấnd; part. suprapús