SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate; p. ext. extrem, ultim. ♢ Moment suprem = moment decisiv pentru reuşita unei acţiuni. Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai înalt. – După fr. suprême, lat. supremus.

SUPRÉM adj. 1. v. absolut. 2. ultim. (Cu un ~ efort...)

suprém adj. m. (sil. -prem), pl. suprémi; f. sg. suprémă, pl. supréme

SUPRÉM ~ă (~i, ~e) Care ocupă treapta cea mai înaltă într-o ierarhie; superior; prim. Comandant ~. Judecătorie ~ă. ♢ Scop ~ principalul scop al vieţii. Moment ~ moment hotărâtor pentru izbânda unei activităţi. Efort ~ încordare maximă a forţelor fizice sau intelectuale. /<lat. supremus, fr. supreme

suprem