absolút, -ă I. adj. 1. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat. 2. total, complet, desăvârşit. ♢ adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare ~ă = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 ºC). 3. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. ♢ valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. II. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului. ♦ ceea ce există în sine şi prin sine. III. adv. cu desăvârşire, exact. (< lat. absolutus, fr. absolu)

ABSOLÚT, -Ă, absoluţi, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este independent de orice condiţii si relaţii, care nu este supus nici unei restricţii, care nu are limite; necondiţionat, perfect, desăvârşit. ♢ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă şi cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (Substantivat, n.) Principiu veşnic, imuabil, infinit, care, după unele concepţii filozofice, ar sta la baza universului. ♢ (Filoz.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noţiuni de creştere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuşi şi nu în comparaţie cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ♢ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezminţit. 3. (Mat.; despre mărimi) A cărui valoare nu depinde de condiţiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 4. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînţeles. II. Adv. (Serveşte la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârşire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ♢ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus (cu sensurile fr. absolu).

Absolut ≠ relativ

ABSOLÚT adj., adv. 1. adj. adânc, complet, deplin, desăvârşit, perfect, profund, total. (Linişte ~; întuneric ~.) 2. adv. v. integral. 3. adj. suveran, total. (Un dispreţ ~.) 4. adj. necondiţionat, suprem, suveran. (Autoritate ~.) 5. adj., adv. imperios, neapărat, stringent. (Era ~ nevoie să ...) 6. adv. v. desigur. 7. adv. v. aidoma.

absolút adj. m., pl. absolúţi; f. sg. absolútă, pl. absolúte

absolút s. n., g.-d. art. absolútului; pl. absolúturi

ABSOLÚT³ adv. 1) Cu desăvârşire; cu totul. 2) Întru totul; exact. /<lat. absolutus

ABSOLÚ//T² ~tă (~ţi, ~te) 1) Care nu este limitat de nici un fel de condiţii. Putere ~tă. 2) Care corespunde tuturor cerinţelor; lipsit de defecte; complet; ireproşabil; impecabil; perfect. Auz ~. 3) Care este covârşitor. Majoritate ~tă. 4) rar (despre corpuri, substanţe etc.) Care are o compoziţie omogenă; fără impurităţi; pur; curat. Alcool ~. /<lat. absolutus

ABSOLÚT¹ n. filoz. Principiu de bază, identificat cu divinitatea, care este pus la baza universului; ceea ce există în sine şi prin sine. /<lat. absolutus

ABSOLÚT, -Ă adj. (op. r e l a t i v). 1. Care nu este supus unei restricţii, necondiţionat. ♢ Monarhie absolută = monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; în idealismul obiectiv) Principiu veşnic , imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (În filozofia idealistă) Spirit absolut , (idee) absolută = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat în raport cu sine însuşi şi nu în comparaţie cu alte persoane asemănătoare. ♢ Adevăr absolut = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; element al cunoaşterii care nu poate fi infirmat în viitor; (fiz.) mişcare absolută = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero absolut = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 ºC). 3. (Mat.; despre mărimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ♢ Valoare absolută = valoare aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desăvârşit, complet, perfect. // adv. Cu desăvârşire, întocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu].