SUPÚS, -Ă, supuşi, -se, adj., s.m. şi f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. şi reg.) Aşezat sub...; ascuns, pitit. II. S.m. şi f. (Urmat de determinări care indică statul în discuţie) Persoana care aparţine, prin cetăţenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecţie specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetăţean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei ţări care depind de o autoritate centrală. – V. supune.

Supus ≠ autonom, liber

SUPÚS s. v. angajat, salariat, slujbaş.

SUPÚS adj., s. I. 1. adj. v. dependent. 2. v. subjugat. 3. v. servil. 4. preaplecat. 5. plecat, smerit, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine ~; o privire ~.) 6. v. ascultător. II. s. cetăţean. (~ al unui stat.)

SUPÚS adj. v. ascuns, dosit.

supús adj. m., s. m., pl. supúşi; f. sg. supúsă, pl. supúse

SUPÚ//S ~să (~şi, ~se) m. şi f. 1) Persoană care aparţine prin cetăţenie unui anumit stat. 2) înv. Locuitor al unei ţări dependent de o autoritate centrală sau de un stăpânitor. 3) pop. Persoană care se supune altei persoane mai mare în grad. /v. a supune

Supus unui stres; nervos, agitat.