SURGÚCI, (1) surguciuri, s.n., (2) surguci, s.m. 1. S.n. Panaş din pene (de struţ) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la işlic de sultani, de înalţi demnitari turci sau de unii domni români. 2. S.m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare şi cu florile albăstrui-violete, roz, albe sau pestriţe, cultivată ca plantă ornamentală (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç.

SURGÚCI s. 1. panaş. (~ purtat de sultan la turban.) 2. (BOT.; Consolida ajacis) (reg.) bonzari (pl.), cătănioare (pl.), ciocănaşi (pl.), coconaşi (pl.), crăcuţe (pl.) gâlceavă, ocheşei (pl.), păpucei (pl.), pinten, pintenaş, tătăişi (pl.), toporaşi (pl.), ciocul-ciorii, ciocul-păsării, floarea-grâului, floare-domnească, nemţişor-de-grădină, ţâţa-caprei.

surgúci (bot.) s. m., pl. surgúci

surgúci (panaş) s. n., pl. surgúciuri

SURGÚCI¹ ~ m. Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei albe, albastre, roz sau pestriţe. /<turc. sorguç

SURGÚCI² ~ n. reg. Substanţă solidă de culoare roşie sau cafenie, folosită în stare topită pentru aplicarea sigiliilor; ceară roşie. /<turc. sorguç