SURPĂTÚRĂ, surpături, s.f. 1. Faptul de a (se) surpa. 2. Loc prăpăstios în curs de surpare; loc de unde s-a rupt o porţiune de teren; p. ext. porţiunea dislocată. 3. Ruină, dărâmătură. 4. (Pop.) Hernie. – Surpa + suf. -ătură.

SURPĂTÚRĂ s. v. hernie, ponor, râpă, văgăună.

SURPĂTÚRĂ s. 1. v. ruină. 2. v. surpare. 3. scu-fundătură, (rar) scufundiş. (~ produsă în urma unui cutremur.) 4. (înv. şi reg.) ponorâtură. (O ~ a malului.)

surpătúră s. f., g.-d. art. surpătúrii; pl. surpătúri

SURPĂTÚR//Ă ~i f. 1) Teren surpat. 2) Construcţie surpată. /a surpa + suf. ~ătură