HERNÍE, hernii, s.f. 1. Umflătură formată prin ieşirea totală sau parţială a unui organ din cavitatea sa naturală printr-un orificiu natural sau artificial; spec. ieşire a intestinului subţire din peritoneu; vătămătură, surpătură, boşorogeală. ♢ Hernie de disc = ieşire a nucleului cartilaginos din discul intervertebral. 2. (Bot.; în sintagma) Hernia verzei = boală a verzei provocată de o ciupercă şi manifestată prin apariţia pe rădăcina plantei atacate a unor tumori galbene, apoi brune. – Din fr. hernie, lat. hernia.

HERNÍE s. (MED.) (pop.) boşire, boşorogeală, hâitură, ruptură, surpătură, vătămare, vătămătură, (înv. şi reg.) surpare, (reg.) schilăvie, (Olt.) stricăciune, (înv.) chilă.

herníe s. f., art. hernía, g.-d. art. herníei; pl. herníi, art. herníile

HERNÍ//E ~i f. Stare patologică constând în ieşirea (totală sau parţială) a unui organ intern din cavitatea sa naturală. [G.-D. herniei] /<fr. hernie, lat. hernia

HERNÍE s.f. Umflătură cauzată de ieşirea unui organ din cavitatea în care stă în mod normal; (spec.) ieşire a intestinului subţire din peritoneu. [Gen. -iei. / < fr. hernie, lat. hernia].