TĂLHÁR s.m. v. tâlhar.

TÂLHÁR, tâlhari, s.m. 1. Persoană care comite o tâlhărie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticălos, nemernic. 2. (Fam.) Ştrengar, hoţoman, şmecher. [Var.: (reg.) tălhár s.m.] – Et. nec.

TÂLHÁR s. v. ştrengar.

TÂLHÁR s. 1. bandit, (franţuzism) brigand, (reg.) furător, robalău, (Transilv.) lotru, (înv.) fur, războinic. (~ de drumul mare.) 2. v. ticălos. (Un ~ de negustor.)

tâlhár s. m., pl. tâlhári

TÂLHÁR ~i m. 1) Persoană care comite jafuri făcând uz de forţă; hoţ de drumul mare; brigand. 2) pop. Persoană care comite fapte nedemne. 3) fam. Persoană şmecheră şi poznaşă; hot; hoţoman. /<ung. tolvaj