TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. şi pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Reg.; despre instrumente ascuţite) Cu vârful sau cu tăişul tocit, ştirbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. t o m p a.

Tâmp ≠ ager, deştept, inteligent, isteţ, mintios

ŢÂMP s. v. coapsă.

TÂMP adj., s. v. cretin, idiot, imbecil, tâmpit.

tâmp adj. m., pl. tâmpi; f. sg. tâmpă, pl. tâmpe

TÂMP ~ă (~i, ~e) 1) şi substantival rar (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădeşte lipsă de inteligenţă; prost; neghiob; tont; nătărău; nătâng; netot; nerod; stupid; năuc. 2) reg. (despre obiecte de tăiat) Care are tăişul sau vârful ros şi nu mai taie. /<sl. tonpu

ţâmp, ţâmpuri, s.n. (reg.) 1. şold, coapsă. 2. copac, ţubac.