TÂRÎ́, târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mişca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ♢ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mişcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mişcându-şi picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

TÂRÎ vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

TÂRÎ vb. 1. a târâi, a târşâi, a trage, (reg.) a tăgârţa. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târşâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranşee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acţiuni nesăbuite.)

târî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târá; conj. prez. 3 sg. şi pl. târáscă

A TÂR//Î́ ~ăsc tranz. 1) (obiecte sau fiinţe) A face să se mişte, ducând cu greu (după sine); a trage. ♢ ~ (sau a trage) barca pe uscat a trăi foarte greu. ~ pe cineva în noroi a face să comită fapte reprobabile; a compromite. 2) A face să se târască. /<sl. trĕti

A SE TÂR//Î mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se mişca greu, cu trupul lipit de pământ. ♢ ~ în faţa cuiva a manifesta servilism faţă se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-şi picioarele; a se tăbârci. 3) (despre obiecte care atârnă) A se freca de pământ (în timpul mişcării). /<sl. trĕti