TĂCÉRE, tăceri, s.f. Faptul de a tăcea; p. ext. linişte, calm, acalmie. ♢ Loc. adv. În (sau înv. întru) tăcere = fără a vorbi; fără a se destăinui. ♢ Expr. A trece (ceva) sub tăcere = a trece (ceva) cu vederea, a ascunde (ceva), a omite (în mod intenţionat). ♦ Pauză, întrerupere mai lungă într-o discuţie. ♦ Fig. Indiferenţă. ♦ Fig. Lipsă de afirmare, de manifestare; apatie, amorţire. – V. tăcea.

Tăcere ≠ destăinuire, gălăgie, larmă, mărturisire, strigăt, ţipăt, vorbire, zgomot

TĂCÉRE s., interj. 1. s. v. linişte. 2. interj. v. linişte. 3. s. v. muţenie. 4. s. v. întrerupere. 5. s. v. dis-creţie. 6. s. acalmie, calm, linişte, pace, (înv. şi reg.) paos, (înv.) lin, liniştire, molcomire. (Stare de ~ deplină în natură.)

tăcére s. f., g.-d. art. tăcérii; pl. tăcéri

TĂCÉR//E ~i f. 1) v. A TĂCEA. ♢ În ~ fără a spune ceva. A trece sub ~ (ceva) a omite (ceva) în mod intenţionat; a tăinui; a nu pomeni. 2) Lipsă de zgomot; linişte. 3) Pauză (mai lungă decât cea obişnuită) într-o conversaţie sau într-o corespondenţă. 4) fig. Lipsă de manifestare. /v. a tăcea