TĂIETÚRĂ, tăieturi, s.f. 1. Acţiunea de a tăia; (concr.) locul unde s-a tăiat ceva; spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafaţa rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia. 2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniş drept, prăpăstios; perete stâncos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trăsătură, contur. 4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzaţie de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri. 6. Ştersătură; fragment, text şters sau anulat. 7. Porţiune, articol decupat dintr-o tipăritură. [Pr.: tă-ie-] – Tăia + suf. -ătură.

TĂIETÚRĂ s. v. circumcizie, curătură, înjunghietură, înţepătură, junghi, junghietură, linie, lumânărica-pământului, trăsătură.

TĂIETÚRĂ s. 1. v. despicătură. 2. v. croială. 3. (MIN.) şliţ. (~ într-un strat.) 4. v. anulare.

tăietúră s. f., g.-d. art. tăietúrii; pl. tăietúri

TĂIETÚR//Ă ~i f. 1) Loc tăiat. 2) Rană produsă de un obiect tăios. 3) Porţiune de pădure cu copacii tăiaţi. 4) Parte de text scoasă dintr-o publicaţie. 5) Linie care de-limitează forma unui obiect. 6) Croială a unei haine. 7) Fel de a tăia. 8) fig. Senzaţie de durere acută. /a tăia + suf. ~ătură