TÉME, tem, vb. III. 1. Refl. A simţi teamă, a fi cuprins de frică. ♢ Expr. Cine e muşcat de şarpe se teme şi de şopârlă = cel păţit e fricos, prevăzător. Mă tem că... = mi se pare că..., socotesc că..., am sentimentul (neplăcut) că... ♦ A fi îngrijorat, a-şi face griji. 2. Tranz. (Pop.) A bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate; a fi gelos. – Lat. timere.

TÉME, tem, vb. III. 1. Refl. A fi cuprins de sentimentul fricii, a simţi teamă. ♢ Expr. Cine e muşcat de şarpe se teme şi de şopârlă = cel păţit e fricos, prevăzător. Mă tem... = mi-e teamă că..., mi se pare că..., socotesc că... ♦ A fi îngrijorat, a-şi face griji. 2. Tranz. (Pop.) A fi gelos; a bănui, a suspecta pe cineva de infidelitate în căsnicie. – Lat timĕre (= timere).

TÉME vb. 1. a se speria, (înv.) a se stidi, (arg.) a se târşi. (Nu mă ~ de nimic.) 2. v. îngrijora.

TÉME s. v. creştet, sinciput, vertex.

téme vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tem, imperf. 3 sg. temeá; perf. s. 1 sg. temúi; conj. prez. 3 sg. şi pl. teámă; part. temút

A TÉME tem tranz. pop. (soţul, soţia) A bănui de infidelitate. /<lat. timere

A SE TÉME mă tem intranz. 1) A fi stăpânit de teamă; a avea teamă. ♢ ~ şi de umbra sa, (~ şi de o umbră) a fi foarte fricos. Cine e muşcat de şarpe, se teme şi de şopârlă cel păţit devine foarte prevăzător. 2) A fi cuprins de nelinişte; a fi cuprins de griji; a se nelinişti; a se îngrijora; a se agita; a se frământa. ♢ Mă tem că... mi se pare că ...; cred că ... . /<lat. timere